Câteodată viaţa e ca un tunel pe care-l sapi continuu sperând să ajungi la suprafaţă , însă de cele mai multe ori tot sapi şi tot sapi şi nu faci decât să te adânceşti mai mult .. şi-ţi dai seama de consecinţă abia după ce e puţin cam prea târziu. Nu vreau să raportez nimic oficial din ceea ce scriu aici la persoana mea, să zicem că scriu în cunoştinţă de cauză, mai mult sau mai puţin, nu are nicio importanţă pentru mine dacă tu, cel care citeşti, te regăseşti aici sau nu. Aşa cum nu are nicio importanţă vitală pentru tine, cel care citeşti , dacă eu mai apuc s-ajung la suprafaţă.. sau nu.Şi mă gândesc cum uneori ceea ce ai săpat în urma ta se surpă odată cu toate puterile pe care le pretinzi că le ai şi realizez cu seninătate că adevărata putere nu constă în câtă forţă sau voinţă ai să tot sapi tunelul ăla, ci în câtă forţă sau voinţă ai să te scoţi pe tine însuţi de sub adunătura aia de pământ surpat odată cu tine. Şi desigur că oboseşti, că te enervezi, că îţi vine să muşti din pământ , că începi să urăşti neşansa care ţi se oferă pe tavă , că te frustrezi şi te revolţi în ciuda eforturilor tale depuse oarecum în van. Desigur că , poate la un moment dat, nimic nu este mai confortabil şi plăcut decât să te laşi purtat de val, de valul cedării , odată cu care parcă scapi de toate durerile , grijile şi truda zilnică. De valul resemnării , da, cât de tentant tre’ să fie la un moment dat..
.Mulţi dintre noi, dintre voi, am şi aţi făcut asta , mai mult sau mai puţin. Cu toţii purtăm în sângele nostru gena laşităţii de sine. Nu e nicio ruşine s-o ne recunoaştem , ar fi chiar păcat să ne minţim atribuindu-ne calităţi de care nu suntem apţi .. Desigur, optimiştii m-ar crucifica pentru asemenea afirmaţii mediocre , dar ştiţi ceva ? Sunt doar un om şi mai ştiţi încă ceva ? Gândesc şi îmi curge prin vene exact ceea ce simt şi sunt. În spatele meu , încă alţi o mie probabil mai stau la rând , alţii purtători de aceleaşi lucruri pentru care le e frică să şi le recunoască. Şi sunt un om infidel propriilor mele rânduiri şi dezamăgirea şi-a gravat zâmbete pe faţa mea , zi de zi .. Şi singurul motiv pentru care îmi plec privirea în pământ atunci când trec lângă voi , este acela de a nu vă răni cu dezgustul şi dezamăgirea încolţite în ochii mei. Iar gena laşităţii mi-o păstrez bine ascunsă-n vintre şi mi-o asum în fiecare ceas. Iar valul , da, valul ăla trece prin mine zi de zi. Şi mă umple de pământ, moloz, căcat and God know what else more , şi-mi intră-n ochi, gură şi urechi şi de fiecare dată mă scutur de toate cele şi continui să sap..
Unde ajung ? Fuck knows ..Nu contează . Doar motivele contează şi niciodată nu le pierd, sunt singurele mele cărţi mari purtate pe sub mânecă. Ori mai bine zis .. vâslele care mă feresc de înec atunci când valul trece nemilos peste mine..
Oh.. era să uit. Piesa asta . Cred că se potriveşte stării de fapt şi de cauză. Enjoy it.
